Casa Hagiescu -Miriște din Caracal va fi salvată

casa hagi

Municipalitatea din Caracal este gata să demareze lucrările de restaurare a Casei Hagiescu-Miriște, lăsată în paragină. O clădire monument istoric din municipiul Caracal, Casa Hagiescu-Miriște, aflată într-o avansată stare de degradare, va fi restaurată și reabilitată printr-un proiect cu fonduri europene, finanțat prin Strategia Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării (SUERD). În acest spatiu funcționează Muzeul de Etnografie din Caracal. 

Construcția urmează să devină muzeu etnografic printr-un proiect finanțat de Uniunea Europeană.

Întregul proces de consolidare și modernizare a obiectivului de patrimoniu se ridică la aproximativ 6 milioane de lei, cea mai mare parte din fonduri fiind nerambursabilă.

Potrivit edilului din Caracal, Ion Doldurea, lucrările  ar putea începe chiar la sfârșitul lunii aprilie.

”Am semnat astăzi contractul de execuție a lucrărilor. Estimez ca până la finalul lunii să putem emite și ordinul de începere al lucrărilor. Cu o valoare totală de 6.001.186,77 lei, din care 5.868.705,02 lei reprezintă finanțare nerambursabilă, acest proiect are termen de finalizare sfârșitul anului 2022” a anunțat primarul .

Lasă un răspuns