Un avion MiG 21 LanceR s-a prăbușit în județul Mureș. Pilotul a scăpat cu viață după ce s-a catapultat

avion

Un avion MiG 21 LanceR al MApN s-a prăbușit în județul Mureș. Pilotul a reușit să se catapulteze și a scăpat cu viață. El a fost transportat cu un elicopter SMURD la Spitalul din Târgu Mureș. 

Ofiţerul a fost internat inițial la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, unde a fost evaluat de o echipă medicală. Medicii au constatat că viaţa sa nu este în pericol şi au autorizat transferul pacientului la Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central din Bucureşti, pentru tratament de specialitate şi recuperare.

Transferul va fi realizat în cursul serii de marți, cu o aeronavă C-130 Hercules a Forţelor Aeriene Române.https://8ca0c71229f7762dfd278fb90ccb7b1a.safeframe.googlesyndication.com/safeframe/1-0-38/html/container.html

Potrivit MApN, locotenent-comandorul Andrei Criste este pilot militar din 2008 şi are o experienţă de 600 ore de zbor pe aeronave supersonice, fiind certificat ca pilot operaţional pe aeronave MiG-21 LanceR.

Pilotul aeronavei MIG 21 LancerR care s-a prăbuşit, marţi, în judeţul Mureş este transportat cu un elicopter SMURD la un spital din Târgu Mureş, informează Inspectoratul General al Aviaţiei.

Potrivit Ministerului Apărării Naţionale, pilotul se află în stare stabilă, fiind conştient şi cooperant.

sursa DIGI 24

Lasă un răspuns