Centrul de vaccinare de la ALRO este gata. Când începe imunizarea anti-COVID?

vaccinare

Noul centru de vaccinare din incinta ALRO Slatina este gata. Aici va începe campania de vaccinare propriu zisă pe 4 mai 2021. În întreaga ţară au fost autorizate 30 de astfel de centre cerute şi susţinute de operatori economici.

Centrul de Vaccinare de la ALRO a fost autorizat de DSP Olt.

„Angajaţii Grupului şi familiile acestora se vor putea vaccina începând cu data de 4 mai 2021. (…) Compania a amenajat centrul de vaccinare în incinta fabricii din Slatina, respectând toate cerinţele Departamentului de Sănătate Publică pentru astfel de facilităţi şi, astfel, a primit aprobarea pentru a demara procesul de vaccinare începând cu data de 4 mai 2021“, se menţionează într-un comunicat de presă postate pe site-ul companiei ALRO. 

ALRO se numără printre primii susţinători ai eforturilor de a ţine piept infectărilor cu SARS-CoV-2, donând în primă fază atât bani către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, cât şi materiale şi echipamente către diverse unităţi medicale, suma donaţiilor depăşind, conform sursei citate, 1.000.000 lei.

Angajaţii care aleg să se vaccineze în acest centru, precum şi familiile acestora, vor primi produsul de la Pfizer BioNtech. 

Lasă un răspuns