Percheziții la contrabandiștii de țigarete aduse din Republica Moldova

perchezitiiiiiiiii

Poliţiştii din Botoşani au efectuat, marţi dimineaţă, două percheziţii domiciliare într-un dosar de contrabandă cu ţigări, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.Potrivit sursei citate, percheziţiile au avut loc pe raza comunei Dângeni, fiind efectuate de poliţiştii Secţiei de Poliţie Vlăsineşti, informează Agerpres. 
„În urma activităţilor desfăşurate, la locaţiile vizate a fost identificată şi ridicată cantitatea de peste 300 de pachete de ţigarete de provenienţă Republica Moldova”, a afirmat Nenişcu.

De asemenea, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Botoşani au pus în executare, luni, un mandat de percheziţie domiciliară la locuinţa unei persoane de 54 de ani, bănuită, de asemenea, de comiterea infracţiunii de contrabandă.

Percheziţia a avut loc pe raza comunei Corni, iar în urma activităţilor desfăşurate a fost identificată şi ridicată, în vederea confiscării speciale, cantitatea de peste 1.500 de pachete de ţigarete de provenienţă Republica Moldova şi Duty Free, „pentru care persoana percheziţionată nu deţinea documente legale şi despre care cunoştea ca provine din  activităţi de contrabandă”.

„În cauza se continua cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de colectare, deţinere producere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând ca acestea provin din contrabanda sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, a mai precizat oficialul IPJ Botoşani.

Sursă: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns