Doliu în lumea filmului!

doliu la OPORELU

Actorul american Robert Hogan, cunoscut din peste 150 de producţii de film, teatru şi mai ales de televiziune, unde a jucat timp de şase decenii în seriale precum „M*A*S*H” şi „The Wire”, a murit la 87 de ani, relatează miercuri EFE, citat de agerpres.Potrivit unui comunicat al familiei veteranului actor acordat ziarului The New York Times, Robert Hogan născut în 1933 la New York (Queens) a murit la 27 mai în casa lui din Maine în urma unor complicaţii suferite după o pneumonie.
Deşi nu era străin de marele ecran sau de scenă, Hogan a fost cel mai bine cunoscut publicului pentru cariera sa extrem de prolifică în televiziunea americană care a început în 1961. Chiar dacă nu a interpretat roluri principale, el a avut o serie de roluri memorabile în seriale precum „Bonanza”, „Another World”, „As the World Turns”, „Days of Our Lives”, „Deadline”, General Hospital”, „Law & Order”, sau „The Wire”.

În serialul „Law & Order”, el l-a intepretat pe judecătorul Van Vliet, iar în „The Wire”, pe Louis Sobotka, un constructor de nave, în timp ce în serialul devenit cult „M*A*S*H” el a jucat rolul pilotului de elicoptere Smilin’ Jack Mitchell.

El a avut şi numeroase apariţii în filme precum „Species II”, în rolul unui general de Pentagon, în filmul de război „Day Zero” şi mai recent în „Youth in Oregon” (2016). Pe Broadway, Robert Hogan a jucat în piesele „Further Than the Furthest Thing” (2002), „Boy” (2004), „The Accomplices” (2007), sau „Mourning Becomes Electra” (2009).

Actorul s-a recăsătorit în 1983 cu scriitoarea Mary Hogan şi a avut trei copii cu fost sa soţie Sharon Lynn şi doi nepoţi.

El a fost diagnosticat cu boala Alzheimer în 2013.

Colonelul Robert Hogan, personaj din serialul „Hogan’s Heroes” (interpretat de Bob Crane) a fost numit în onoarea sa de bunul său prieten şi creator de seriale Bernard Fein.

Sursă: stiripesurse.ro

Lasă un răspuns