Marius Aliman este oficial în cursa pentru Deveselu

liberali

A început, oficial, lupta pentru primăria Deveselu. Liberalii au întrat în luptă cu Aliman, Marius Aliman, fiul fostului edil. Acesta și-a depus candidatura, iar alături de el a fost președintele PNL Olt, Liviu Voiculescu , deputatul Gigel Știrbu și alt oficiali din Organizația de la Olt.

Voiculescu a ținut să îl asigure pe Marius Aliman de toată susținerea sa.

”Pragmatism nedisimulat, viziune liberală și încredere în oameni. Sub aceste aspecte, campania electorală liberală pentru funcția de primar al comunei oltene Deveselu a intrat, oficial, în linie dreaptă, odată cu depunerea candidaturii lui Marius Iulian Aliman. I-am stat alături, l-am încurajat și l-am asigurat de întreg suportul nostru în misiunea pe care și-o asumă de a continua parteneriatul puternic și constructiv cu deveselenii, inițiat și respectat de regretatul primar”, a declarat președintele PNL Olt.

De asemenea , Voiculescu îi asigură pe deveseleni, că Marius Aliman va continua proiectele tatătlui său.

” Astăzi, alături de un candidat capabil și demn, clădit „după chipul și asemănarea” unui tată care a pus performanța în rând cu datoria de edil, liberalii olteni au militat în mijlocul deveselenilor pentru speranță, pentru rațiune, pentru viitorul comunei Deveselu și pentru dorința de a vedea continuate proiectele și inițiativele edilitare care au schimbat radical în ultimii ani imaginea localității”,a completat senatorul.

Alegerile vor avea loc pe 27 iunie, iar contracandidatul lui Marius Aliman este unchiul său, și actualul viceprimar Nicolae Dobre. Acesta este candidatul PSD.

Lasă un răspuns