Pieton în stare de ebrietate lovit de un autoturism , pe A.I.Cuza

accident

Un slătinean într-o stare avansată de ebrietate, a fost victima unui accident de circulație produs, sâmbătă seara, pe bulevardul Alexandru Ioan Cuza. Acesta s-ar fi traversat neregulamentar drumul și a fost lovit în plin de o mașină condusă de un șofer tot din Slatina, care nu l-a putut evita.

Pietonul, care era băut, a fost rănit și a fost transportat la spital, pentru investigații medicale amănunțite.

„La data de 5 iunie, în jurul orei 21:20, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe bulevardul A. I. Cuza, din municipiul Slatina. În eveniment a fost implicat un autoturism condus de un bărbat, din municipiul Slatina și un pieton tot din Slatina. În urma coliziunii, pietonul a necesitat îngrijiri medicale fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice în momentul producerii evenimentului, iar pietonul a avut o alcoolemie de 1,01 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat”, a declarat Cristian Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliției.

Polițiștii au deschis dosar penal în care se efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul rutier.

Lasă un răspuns