Doi jandarmi din Slatina au acordat primul ajutor unei bătrâne de 82 de ani

jandarmi

O femeie în vârstă de 82 de ani, din comuna Curtișoara, a primit primul ajutor de la doi jandarmi. Nicu și George sunt subofițeri încadrați la Detașamentul Mobil, iar în momentul în care se aflau în patrulă pe stradă au găsit o femei căzută.

După ce își vânduse produsele lactate la Piața Zahana, bătrâna a plecat spre stația de autobuz pentru a pleca acasă, însă i s-a făcut rău și a leșinat. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Jandarmi Olt, aceasta a fost găsită pe stradă lângă benzinăria din apropiere.

„Pe strada Crișan, din municipiul Slatina, lângă stația de alimentare cu carburant, se afla căzută o femeie în vârstă, care necesita prim-ajutor de urgență. Colegii noștri ajunși lângă aceasta, s-au asigurat că femeia respiră, că este conștientă și au reușit să mențină un dialog până la sosirea echipajului de urgență. Are 82 de ani și abia terminase de vândut produsele lactate în piața din apropiere. Se deplasa spre stația de autobuz pentru a merge acasă, în comuna Curtișoara, când i s-a făcut rău și a leșinat”, se arată în comunicatul Jandarmeriei Olt.

Femeia a fost preluată de echipajul de urgență pentru acordarea de îngrijiri medicale amănunțite, iar echipajul de jandarmi și-a continuat misiunea în slujba cetățenilor.

Lasă un răspuns