Ajutoare pentru sprijinirea familiilor afectate de inundațiile din Apuseni

campanie Giuvarasti

Primarii olteni sunt oameni cu suflet și au înțeles repede că trebuie să se mobilizeze pentru a ajuta familiile nevoiașe care acum au devenit… sinistrații din Apuseni. Au început să colecteze tot ce este necesar pentru ei: alimente neperisabile, haine, produse de igienă și acolo unde există comune cu potențial mare în legumicultură oamenii s-au mobilizat și au strâns tone de legume pe care le-au donat celor aflați în nevoie.

Un exemplu de umanitate au dat primarii comunelor Giuvărăști și Grădinari care s-au implicat personal în campania de întrajutorare.  

Daniel Pană, primarul comunei Giuvărăști a strâns în această săptămână câteva sute de kilograme de legume pe care le-a donat oamenilor aflați în nevoie de la Roșia Montană. „Cetățenii comunei Giuvărăști sunt oameni de toată isprava, și pe lângă faptul că sunt muncitori și cu frica lui Dumnezeu sunt și oameni cu suflet care își ajută aproapele la nevoie. Am strâns împreună cu ei saci întregi de legume din grădiniile lor și am mers la Roșia Montană unde le-am donat celor care au atâta nevoie de o mână de ajutor. Un gest mic dar binevenit spun eu. Aici se simte durerea, sunt multe familii care au pierdut aproape tot. Este cumplit să treci printr-o asemenea dramă, dar cu furia naturii nu te poți pune”, a declarat pentru Gazeta Publică, primarul comunei Giuvărăști.

În total, au fost afectate peste 130 de imobile în 13 localităţi din judeţul Alba.

Lasă un răspuns