Companii de stat din România și Spania păgubite cu milioane de euro. Suspecții păcăleau angajaţii să schimbe conturile bancare

bani babiii

Descinderi în Capitală și cinci județe, miercuri dimineață, la o grupare bănuită de înșelăciune în dauna a zeci de bănci și companii de stat din România și din străinătate, în special din Spania. Membrii grupării sunt bănuiți că se dădeau drept reprezentanți ai unor furnizori, îi convingeau pe funcționari că și-au schimbat conturile pentru încasarea facturilor, iar de îndată ce încasau banii, îi retrăgeau și se făceau nevăzuți.

Procurorii DIICOT, împreună cu IGPF şi IGPR, efectuează, miercuri dimineaţa, 17 percheziţii în Bucureşti şi în cinci judeţe, într-o cauză vizând destructurarea unui grup infracţional organizat, format din peste 300 de persoane, specializat în săvârşirea de fraude informatice, înşelăciune şi spălare de bani.

Potrivit unor comunicate IGPR şi DIICOT, membrii grupului infracţional induceau în eroare angajaţii unor autorităţi publice din România şi din străinătate, în special din Spania, instituţii publice sau instituţii de interes public cu privire la schimbarea contului bancar în care urmau a fi efectuate plăţile aferente unor facturi neachitate, emise de către furnizorii acestora. După încasarea sumelor, acestea erau transferate în alte conturi controlate de grupare, iar mai apoi extrase prin intermediul unor “săgeţi”.

În cauză se fac cercetări şi pentru spălare de bani, sumele de bani ce au făcut obiectul mecanismului de spălare fiind estimate la peste 7 milioane de euro.

sursa DIGI 24

Lasă un răspuns