Descinderi DIICOT în Olt.Prejudiciu de peste 7 milioane de euro

perchezitii diicot

Procurorii DIICOT împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Poliției de Frontieră au efectuat miercuri 17 percheziții domiciliare în Olt, capitală, dar și în Vâlcea, Argeș, Caraș Severin și Ilfov.

Cercetările sunt într-un dosar penal care vizează destructurarea unui grup infracțional organizat, specializat în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fraudă informatică, spălare de bani, fals material în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, alterarea integrității datelor informatice, operațiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice și complicitate la aceste infracțiuni. Prejudiciul adus la bugetul de stat este de peste 7 milioane de euro.

În județul Olt a fost o singură descindere la o persoană fizică din comuna Valea Mare.

În cauză s-a reținut faptul că, începând cu sfârșitul anului 2015, pe teritoriul României, s-a constituit un grup infracțional organizat în vederea spălării sumelor de bani provenite din săvârșirea de infracțiuni de înșelăciune și fraudă informatică.

„Deși, în perioada 2016 – 2021, structura grupului s-a modificat periodic prin aderarea la grup a mai multor racolatori și cărăuși de bani, nucleul grupului infracțional a rămas întotdeauna același, legăturile dintre membrii principali bazându-se în principal pe încredere reciprocă.
Liderul grupării era cel care ținea legătura cu autorii infracțiunilor de înșelăciune și fraudă informatică, cărora le furniza datele necesare transferării sumelor de bani obținute prin inducerea în eroare a persoanelor vătămate sau virate în urma acțiunilor specifice infracțiunii de fraudă informatică. De asemenea, îi coordona pe ceilalți membrii ai grupării, stabilindu-le roluri bine determinate. O parte semnificativă a sumelor de bani spălate de către gruparea infracțională au fost virate de către persoane vătămate din România și din străinătate, în special din Spania, de regulă autorități publice, instituții publice și instituții de interes public, în urma acțiunilor de inducere în eroare a angajaților acestora”, se arată într-un comunicat remis de DIICOT.

Lasă un răspuns