Direcția Silvică va obține profit din 8 tone de plante medicinale

ante

8 tone de plante medicinale recoltate de pădurarii Ocoalelor Silvice din Olt vor aduce profit și anul acesta, Direcției Silvice Olt. Până în acest moment a fost strânsă mai mult de jumătate din cantitatea contractată de două firme din Vâlcea care vor achiziționa plantele contra sumei de 62.000 de lei.

Și în acest an, pe lângă activitățile de bază desfășurate de Direcția Silvică Olt, angajații instituției vor fi implicați într-o campanie de recoltare a plantelor medicinale.

Toți pădurarii ocoalelor silvice de pe raza județului vor contribui la această acțiune, astfel încât instituția să-și poată onora contractele încheiate.
Toate sortimentele de plante se vor valorifica în stare uscată. Astfel, pentru utilizarea în scopuri medicinale, plantele sau părțile de plantă se usucă în anumite condiții pentru a nu-și pierde din proprietățile curative.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Direcției Silvice Olt, George Vâle, în Campania de anul acesta se doreste să fie strânsă o cantitate de 8.100 de kilograme de plante medicinale. Astfel că, vor fi recoltate 500 de kilograme de soc, 100 kilograme tei, 1000 kilograme de sumătoare, 1000 kilograme de salcâm, 2500 kilograme de urzică, păducel-1500 kilograme și coada șoricelului-1500 kg.

Potrivit aceleași surse, prețurile de vânzare diferă în funcție de sortiment, de la 3,70 de lei pentru un kilogram de urzică, și până la 38 de lei pentru un kilogram de flori de tei.

“Livrările se fac de la cele 6 ocoale silvice din Balș, caracal, Corabia, Drăgănești, Slatina și Vulturești către cei doi operatori economici care și-au adjudecat contractele prin licitație. Valoarea totală a celor două contracte încheiate este de 62.000 de lei și prognozăm că până la finalul lunii august vom realiza întregul plan propus”, a declarat George Vâle.

Până la această dată au fost livrate 5,2 tone de soc, păducel, salcâm, coada șoricelului și urzică, iar în perioada care urmează vor fi livrate tei, coada șoricelului și urzică.

Lasă un răspuns