Locuitorii comunei Grădinari, oameni cu suflet mare

Cetățenii comunei Grădinari, cei care produc anual tone de legume au spus DA campaniei umanitare și au donat din puținul lor. Autoritățile locale din primărie coordonați de edilul comunei s-au implicat total.

Mihai Ioana ne-a declarant că a fost onorat să se implice în această campanie. „Încă din momentul în care am aflat de necazul acestor oameni m-am gândit cum putem să-i ajutăm. Vă dați seama că această campanie nu putea fi demarată dacă nu aveam implicarea cetățenilor din comună care s-au mobilizat și au donat cam tot ce produce i în solariile lor. Sunt mândru că sunt primarul unor asemenea oameni cu suflet care nu ezită să ajute atunci când își văd confrații la greu. Am strâns legume și mici donații pe care le vom redirecționa spre sinistrații din Apuseni. Este dovada noastră de compasiune pentru acești oameni”, a spus primarul din Grădinari.

În total, au fost afectate peste 130 de imobile în 13 localităţi din judeţul Alba. Alte 18 case au fost afectate de inundaţiile de la Ocoliş, produse joi, 15 iulie. DN 74A este, în continuare, închis în zona localităţii Cărpiniş, unde în două locuri se manifestă alunecări de teren. De asemenea au fost înregistrate avarii la reţele de alimentare cu energie electrică, peste 7.400 de abonaţi fiind fără curent electric.

Oamenii din Apuseni trăiesc adevărate drame în doar 10 minute, apele au reuşit să „fure” tot ce au construit prin propriile puteri. Este extreme de dureros să-ți vezi adoniseala de o viață pierdută în doar câteva minute.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura