Doi bărbați și o femeie din Olt, amendați pentru că, în loc să fie acasă în carantină, au venit în Mamaia

covid

La data de 22 iulie a.c., polițiști din cadrul Poliției stațiunii Mamaia au identificat, în stațiunea Mamaia, trei persoane (doi bărbați și o femeie), toți din Olt, pe numele cărora era instituită măsura carantinei la domiciliu.

„Aceștia au fost sancționați contravențional, pentru nerespectarea măsurilor de carantinare/izolare la domiciliu, fiecare cu amendă în valoare de 2.500 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.”, au precizat polițiștii din Constanța.

Lasă un răspuns