Oprescu despre liberali:”Nu-mi dau seama dacă sunt rău-intenţionaţi sau sunt de-a dreptul proşti ”

psd-vs-pnl

Luptele interne din PNL și promisiunile electorale ale lui Câțu destabilizează și mai mult starea economiei și adminsitrativa a țării. Primarii liberali au primit oferte electorale din partea premierului, lucru ce nu poate fi pus în aplicare. în mod legal.

„Nu am date despre rectificare, în momentul de faţă. Din informaţiile pe care le avem din interior, nici ei nu au date. Este o campanie electorală internă în care şi Cîţu, şi Orban se luptă să facă promisiuni electorale interne, din păcate pe spinarea bugetului României. La fel cum au făcut şi anul trecut, singura metodă prin care pot da bani cu dedicaţie doar către localităţile PNL şi nu către toţi nu este printr-o rectificare bugetară ci prin alimentarea Fondului de Rezervă, iar de acolo fondurile să fie distribuite doar către oamenii lor. Altfel, în momentul în care se face alocarea bugetară şi se alocă bani către unităţile administrativ teritoriale din România, acest lucru se face după formula de calcul a bugetului şi nu se poate da doar la unii. Formula este deja aprobată, iar ei nu pot decât să aloce suplimentarea fondurilor în anumite direcţii”, a spus Marius Oprescu , președintele PSD Olt.

Acesta mai spune că liberalii sunt concentrați mai mult pe luptele lor pentru putere, nu pe problemele românilor.

„Din păcate, nu-mi dau seama dacă sunt rău-intenţionaţi sau sunt de-a dreptul proşti cei care fac aceste lucruri pentru că nu ţin cont de nimic. Mi se pare imposibil şi incredibil ca nişte oameni care încearcă să guverneze România să fie aşa de incapabili. Nu-mi dau seama dacă este reavoinţă sau doar prostie”, a concluzionat preşedintele PSD Olt.

Lasă un răspuns