Oprescu:„Încercăm să fim pregătiți pentru valul 4”

oprescuu

În ultimele luni în Olt au scăzut numărul cazurilor de COVID 19, lucru ce a dus la redeschiderea secțiilor SJU Slatina. Cu toate acestea autoritățile județene se pregătesc pentru valul 4 al pandemiei.

Potrivit președintelui CJ, Marius Oprescu, în continuare rămâne probleme medicamentelor pentru tratarea oltenilor infectați cu coronavirus.

„Noi la spital am încercat să revnim cu activitatea la normal, pentru că așa cum știți, dacă o perioadă banii pe care-i primea spitalul rămăseseră înghețați al nivelul primei luni dinainte de începerea pandemiei, în momentul de față s-a revenit la normal și spitalul este plătit de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate pe baza serviciilor pe care le face. Și atunci am încercat să revenim la normal, să deschidem cât mai multe secții, să deschidem ambulatoriul, astfel încât să ne facem contractul”, a spus Oprescu.

În acest moment. Oltul a cedat mai multe doze de tratament altor spitale, datorită scăderii numărului de cazuri din județ.

„Încercăm să fim pregătiți pentru valul 4, așa cum am fost pregătiți de fiecare dată. Rămâne în continuare aceeași problemă a medicamentelor pe care noi nu le putem găsi pe piața liberă și ele sunt controlate de către Ministerul Sănătății. Cele două medicamente care, vă dau un exemplu, în ultimele două săptămâni, rămânând un stoc după ce n-am mai avut foarte multe cazuri, am fost obligați să le cedăm către celelalte spitale care mai aveau cazuri, lucru pe care l-am și făcut. Dar, din păcate, faptul că noi am fost puși să dăm aceste medicamente către celelalte spitale arată că la un an și jumătate de la începerea pandemiei statul român nu e pregătit cu medicamentele de bază în tratarea COVID-ului, să le aibă asigurate”, a completat președintele CJ Olt

Cu toate că mai multe voci anunță valul 4 al pandemiei, șeful administrației județene susține că în spatele acestor declarații ar sta de fapt eșecul campaniei de vaccinare.

„Nu știu exact ce va însemna valul 4, nu sunt un specialist, dar cred că cei de al minister exagerează puțin cu lucrurile astfel încât să aibă un succes în campania de vaccinare, o campanie pe care premierul României și-a asumat-o și care se vede din avion că e un eșec. Țintele n-au fost atinse și din păcate interesul pentru vaccinare e din ce în ce mai mic”, a adăugat Oprescu.

Lasă un răspuns