„Întâlnire cu fiii satului” la Prâșcoveni

prascoveni

Marcela Fota și Valentin Sanfira vor urca pe scenă, la Prâșcoveni.De Sfânta Maria Mare, în comuna olteană Pârșcoveni, va fi organizată anul acesta cea de-a XVI-a ediție a evenimentului cultural „Întâlnire cu fiii satului”.

”Suntem foarte bucuroși să vă anunțăm că pe data de 15 August, în cadrul celei de-a XVI-a ediții a sărbătorii locale ”Întâlnire cu fiii satului” va urca pe scenă Ansamblul Brâulețul Pârșcoveni, câștigător în numeroase competiții naționale și internaționale, alături de invitații speciali Marcela Fota și Valentin Sanfira, Anca Botofei, Marius Lăutaru, Beldea Ion, Conopan Mălina, Sorin Mitrică și mulți alții, acompaniați de orchestra „Doina Oltului”.Tot evenimentul va fi transmis live pe YouTube, seara urmând să se încheie cu tradiționalul foc de artificii.Vă așteptăm cu mult drag!”, a declarat edilul localității, Dumitru Dănuț Matei.

Concertul va începe la ora 15.00.

Șirul evenimentelor va începe sâmbătă, când va fi oarganizată o competiție sportivă, dedicată iubitorilor sportului rege.

sport „Întâlnire cu fiii satului” la Prâșcoveni

Lasă un răspuns