Ministrul Sănătății: Voucherele pentru cei care se vaccinează posibil să le avem din septembrie

ioana

Bonurile de masă pentru persoanele care vaccinează anti-Covid ar putea fi eliberate din luna septembrie, a declarat, joi, ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă. Aceasta a precizat că cel mai probabil voucherele vor fi acordate chiar la centrele de vaccinare, după realizarea schemei complete de imunizare.

„Probabil vor fi distribuite începând cu luna septembrie, nu știu exact data, dar sunt niște tehnicalități care trebuie îndeplinite. Cadrul legal, asigurarea resurselor bugetare, după aceea tipărirea și distribuirea bonurilor de masă. Cred că până în septembrie vom reuși să le îndeplinim”, a precizat Ministrul Sănătății. 

Bonurile ar urma să fie distribuite prin DSP, direct către centrele de vaccinare.

„Probabil le vom distribui prin Direcțiile de Sănătate Publică (DSP) și le vom împărți apoi, împreună cu vaccinurile, către centrele de vaccinare și respectiv alte situații în care se vaccinează populația, cum ar fi medicii de familie”, a mai spus ministrul.

Coaliţia de guvernare a agreat soluţia acordării de bonuri de masă pentru persoanele care se vaccinează anti-COVID. De asemenea, se caută posibilitățile tehnice pentru organizarea unor loterii la care să fie înscriși cei care deja s-au vaccinat.

Bonurile vor avea valoare nominală de 100 de lei şi constituie o măsură de stimulare a vaccinării împotriva SARS-CoV-2.

sursa DIGI 24

Lasă un răspuns