Dacian Cioloș: ”Suntem tot acolo de unde am plecat”

Copreşedintele USR PLUS Dacian Cioloş susține că activitatea Guvernului trebuie evaluată pentru că ”suntem cam tot acolo de unde am plecat”.

Dacian Cioloș speră ca după terminarea campaniei interne pentru șefia PNL, coaliția de guvernare să își poată lua ”angajamente politice”.

„Trebuie făcută evaluarea activităţii Guvernului. Ce înţeleg eu prin această evaluare? Avem un program de guvernare, ne-am angajat la nişte măsuri, inclusiv la nişte reforme, unele cu angajament politic general, altele care ţin de diferite ministere şi ideea va fi să verificăm ce anume s-a făcut şi nu s-a făcut (…). Sunt măsuri politice importante, suntem cam tot acolo de unde am plecat, cu pensiile speciale, am desfiinţat doar pensiile speciale la parlamentari, în rest, suntem cam tot acolo. Cu depolitizarea administraţiei publice suntem cam tot de unde am plecat. Cu desfiinţarea SIIJ, ştiţi situaţia. Acestea sunt trei subiecte foarte importante şi sper eu ca din toamnă încolo, după ce se termină campania asta internă, să putem să ne luăm nişte angajamente politice pe aceste măsuri”, a precizat Cioloş, după şedinţa de coaliţie.

Acesta a susţinut că în ministerele arondate USR PLUS s-a început reforma.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura