Slătinencele Adina Diaconu și Irina Ciobanu medaliate la Campionatele Balcanice din Bulgaria

asi i

România a câștigat 12 medalii (5 de aur, 2 de argint și 5 de bronz) la cea de-a 46-a ediţie a Campionatelor Balcanice de tenis de masă de la Albena (Bulgaria. Slătinenecele Adina Diaconu și Irina Ciobanu au fost și de data acesta pe podium.

Sportivele legitimate la CSM Slatina și-au adus aportul la rezultatul echipei, 12 medalii.
La simplu masculin, Cristian Chiriţă a câştigat aurul, după victorii pe linie, învingându-l în finală pe turcul Batuhan Ulucak cu 4-1 (11-7, 11-7, 11-4, 9-11, 11-8).
Andreea Dragoman a câştigat proba de simplu feminin, iar în finală a întrecut-o pe Adina Diaconu, cu 4-1 (11-7, 7-11, 11-2, 12-10, 14-12). Irina Ciobanu şi Alina Zaharia au obţinut medaliile de bronz. Dragoman a trecut în semifinale de Ciobanu cu 4-2, iar Diaconu a învins-o în penultimul act pe Zaharia cu 4-0.
La dublu feminin, pe primul loc al podiumului au urcat Alina Zaharia şi Andreea Dragoman, victorioase în finala cu turcoaicele Simay Kulakceken/Sibel Altinkaya cu 3-2 (11-6, 11-13, 11-7, 11-13, 11-9). Irina Ciobanu şi Adina Diaconu au obţinut bronzul, după ce au cedat în semifinale cu 2-3 în faţa turcoaicelor Kulakceken/Altinkaya.
Alin Spelbuş şi Cristian Chiriţă au cucerit o medalie de bronz la dublu masculin, după ce au fost întrecuţi în semifinale cu 3-2 (15-13 în decisiv) de turcii Zihni Batuhan Şahin şi Ali Afsin Gul.
România a câştigat anterior aurul prin echipa feminină (Irina Ciobanu, Adina Diaconu, Andreea Dragoman şi Alina Zaharia), argintul prin echipa masculină (Alin Spelbuş, Alexandru Manole, Cristian Chiriţă), aur la dublu mixt, prin perechea Cristian Chiriţă/Andreea Dragoman, precum şi bronz în aceeaşi probă, prin Alina Zaharia, care a făcut pereche cu sârbul Stefan Kostadinovic.
Irina Ciobanu și Adina Diaconu vor participa la Campionatul European pe echipe, care va fi găzduit de Cluj-Napoca, între 28 septembrie şi 3 octombrie.

Lasă un răspuns