Primarii PSD OLT se revoltă: Nu am primit bani pe motiv că nu fluturăm eșarfa GALBENĂ la geam

dol

După ce au primit bani fosrte puțini sau deloc, primarii PSD se revoltă. Primul edil care ia atitudine față de modul în care premierul interimar Florin Cîțu a împărțit banii de Fondul de Rezervă este Ion Doldurea, primarul din Caracal.

De altfel, cel de al doilea municipiu al Oltului a primt 0 lei din Fondul de rezervă. Ca de altfel și Slatina. Cele două primării find singurele ca s-au regăsit pe lista primăriilor ai căror edili sunt în disgrația Guvernului.

Doldurea consideră că prin această decizie interesele Caracalului au fost puse sub jugul politicianismului ieftin. totodată acesta s-a arătat uimit de criteriile după care au fost făcute alocarile bugetare.

,,O veste previzibilă dar care totuși am sperat până în ultima clipă că nu va deveni o realitate, având în vedere consecințele asupra cetățenilor: guvernul liberal interimar a dovedit că nu guvernează România și nu urmărește interesele românilor.Comunitatea noastră a fost privată de șansa de a duce mai departe proiectele de dezvoltare a orașului. Nici un leu nu a fost alocat din Fondul de Rezervă pentru proiectele de dezvoltare locală ale Caracalului.Noi, caracalenii, am fost sancționați de guvernul care a fost desemnat să administreze România, pe motiv că nu fluturăm eșarfa GALBENĂ la geam.Am venit la Primăria Caracal să modernizăm orașul, să aducem binele în viața concetățenilor noștri. Am făcut echipă cu caracalenii, ne-am mutat în rândul oamenilor pentru a le afla nevoile și a lupta pentru satisfacerea lor.Voi continua, în ciuda tuturor demersurilor de distrugere a tot ce facem bun pentru Caracal și caracaleni!Sunt convins că cetățenii orașului nostru care chiar doresc binele comunității noastre vor continua să ne fie alături și împreună vom dovedi că se poate să facem schimbări în bine pentru noi toți,, a declarat Doldurea.

Acesta nu este singurul politician care a luat a atitudine după decizia guvernului. Deputatul Adrian Chesnoiu susține că premierul a mituit primarii PNL.

,,Pentru primarii PNL – mita pe 8 ani în avans! 0 lei pentru Municipiul Caracal! 0 lei pentru Municipiul Slatina! Cîțu și-a plătit primarii liberali din Fondul de Rezervă al Guvernului( adică din banii noștri ai tuturor românilor)pentru a câștiga poziția de președinte al PNL. Cele mai mari orașe ale județului nostru, Slatina și Caracal, au fost sărite din listă.ZERO lei pentru slătineni, ZERO lei pentru caracaleni!O soartă crudă au avut și comune din județ conduse de primari social-democrați care au primit de 8 ori mai puțini bani decât localități similare conduse de liberali.Probabil Cîțu și-a plătit în avans primarii pentru cei 8 ani de guvernare stabilă și performantă pe care îi promisese românilor! Bine că am scăpat de el că în 8 ani ne omora pe toți!Explicația este lesne de înțeles: banii s-au repartizat funcție de apartenența politică a primarilor!Dar împreună se poate să ne recuperăm România! Un prim pas a fost făcut: demiterea Guvernului Cîțu!Al doilea pas: Alegeri anticipate! Cu cât mai repede cu atât mai bine! Până atunci suntem încă prizonierii guvernării care a aruncat România în cea mai mare criză din istoria sa democratică,, a declarat Chesnoiu

Lasă un răspuns