Prefectul, Florin Homorean, anunță că spitalul din Caracal va primi ajutor de la Guvern

caracal

Spitalul Municipal Caracal va beneficia de sprijin financiar din partea Guvernului. În secția ATI va fi operționalizată o nouă stație de oxigen.

Potrivit prefectului, Florin Homorean, guvernul va aloca 500.000 de lei din Fondul de rezervă pentru unitatea medicală din Caracal.

Totodată, va crește și capacitatea secției ATI, cu 8 paturi.

,,În contextul actual, orice efort menit să sprijine lupta împotriva pandemiei de Covid-19 contează. Pentru mărirea capacităţii de tratament a pacienţilor infectaţi cu SARS-CoV-2 la Spitalul Municipal Caracal se deruleză proiectul „Reabilitare sistem de alimentare cu gaze medicinale a secţiei ATI”. Acest proiect este cu atât mai important cu cât el contribuie nu doar la mărirea numărului de paturi ATI de la 9 la 17, ci şi la creşterea siguranţei pacienţilor internaţi în această unitate spitalicească. Pentru a susține această investiție absolut necesară și urgentă, am transmis către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației proiectul de hotărâre de Guvern privind alocarea a 500.000 lei din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului.

Lasă un răspuns