Serie de controale la balastiere din Olt, Argeş, Dâmboviţa şi Maramureş

470EE6B9-B937-4D02-ACA4-60FC9D907F4E

Poliţiştii au constatat 17 infracţiuni în urma verificării, în perioada 15 septembrie – 15 octombrie, a 68 de operatori economici din judeţele Argeş, Dâmboviţa, Olt şi Maramureş cu activitate în domeniul exploatării agregatelor minerale.

Controalele s-au efectuat sub coordonarea Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi a structurilor centrale cu atribuţii în domeniu din cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor – Administraţia Naţională Apele Române şi Garda Naţională de Mediu – Comisariatul General.

„În cadrul acţiunilor, au fost verificaţi 68 de operatori economici şi au fost constatate 17 infracţiuni, dintre care patru infracţiuni de evaziune fiscală, şapte infracţiuni de executare de activităţi miniere fără permis sau licenţă, patru infracţiuni de executare, modificare sau extindere a lucrărilor, construcţiilor sau instalaţiilor pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul de gospodărire a apelor, o infracţiune de exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi şi o infracţiune de delapidare”, informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).

Poliţiştii au indisponibilizat utilaje specifice exploatării agregatelor minerale, respectiv o staţie mobilă de sortare, o draglină, mai multe excavatoare şi buldoexcavatoare, în valoare de aproximativ 1.350.000 de lei, precum şi o cantitate însemnată de agregate minerale care urmează să fie determinată de către specialiştii topografi, în vederea dispunerii ulterioare de măsuri asigurătorii.

„De asemenea, specialiştii din cadrul Administraţiei Naţionale Apele Române şi Gărzii Naţionale de Mediu au identificat nereguli în activitatea de exploatare a agregatelor minerale naturale de către operatorii economici, fiind aplicate 60 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.669.400 de lei”, arată sursa citată.

A fost dispusă şi măsura complementară de suspendare a activităţii de exploatare a agregatelor minerale pentru şase operatori economici, până la obţinerea documentaţiilor de reglementare.

Alături de poliţiştii de investigare a criminalităţii economice, la acţiuni au participat poliţiştii de ordine publică şi de la Rutieră.

Lasă un răspuns