NOI RESTRICȚII se pregătesc pentru români

oameni-cu-masca-pe-strada

După cifrele dezastroase înregistrate marți, când a fost raportat cel mai grav bilanț de la deputul pandemiei, preşedintele Klaus Iohannis a convocat la Palatul Cotroceni responsabilii în gestionarea pandemiei, cu scopul de a stabili noi restricții pentru limitarea răspândirii virusului.

„Este alarmantă lipsa de acţiuni concrete din partea autorităţilor şi cifrele de astăzi confirmă, din păcate, că nu s-a făcut ceea ce ar fi trebuit până acum. Am decis să convoc mâine o şedinţă cu toţi responsabilii guvernamentali implicaţi în gestionarea pandemiei, pentru instituirea unor măsuri clare, restrictive, singurele care mai pot diminua în acest moment răspândirea infectărilor (…)

În acelaşi timp, pentru a opri acest val pandemic foarte agresiv, sunt necesare măsuri urgente care să stopeze transmisia comunitară intensă şi este nevoie de ele acum. Fie că vorbim de Certificatul verde adoptat în regim de urgenţă de către Parlament sau de alte măsuri capabile să reducă pe termen scurt mobilitatea şi interacţiunea umană, nu trebuie să mai pierdem nicio clipă în a le asuma şi pune în aplicare, indiferent cât de nepopulare ar părea. Orice zi pierdută sau de ezitare poate avea efecte dramatice pentru noi toţi, ca societate”, a declarat, marţi seară, Klaus Iohannis.

Lasă un răspuns