Caracal: centrul de vaccinare împotriva COVID de la Unitatea Militară 01252, redeschis

vaccinare

Prefectura Județului Olt a anunțat printr-un comunicat de presă redeschiderea centrului de vaccinare împotriva COVID de la Unitatea Militară 01252 din Caracal, de pe strada Înfrățirii, nr. 7. Centrul. Acesta va funcționa începând din 1 noiembrie, de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 16:00:

„În contextul creșterii semnificative a solicitărilor din centrele de vaccinare, în mod particular, în municipiul Caracal, acolo unde există un singur centru de vaccinare, Instituţia Prefectului – Judeţul Olt şi Centrul Militar Judeţean Olt au solicitat Ministerului Apărării Naționale redeschiderea Centrului de vaccinare de la Unitatea Militară 01252 din Caracal, str. Înfrăţirii, nr. 7, jud. Olt. Recomandăm populației să acceseze platforma națională de programare pentru vaccinare împotriva Covid-19, pentru a evita supraaglomerarea din centrele de vaccinare”, se arată în sursa citată.

Lasă un răspuns