Luni, 29 noiembrie, „este foarte posibil să fie declarată zi liberă” dacă Guvernul Ciucă va fi instalat

orin Cîmpeanu a declarat miercuri, după audierea în comisiile de specialitate din Parlament, că ziua de luni, 29 noiembrie, este posibil să fie declarată zi liberă, iar 2 decembrie ar fi prima zi în care se poate face şcoală cu prezenţă fizică în toate localităţile unde rata de infectare coboară sub 3 la mie.

„Cu siguranţă, în toate localităţile în care rata de infectare coboară sub 3 la mie, conform Ordinului Ministerului Sănătăţii şi al Educaţiei, se poate face şcoală cu prezenţă fizică. Suntem într-o situaţie specială pentru că luni, 29 noiembrie, este foarte posibil să fie declarată zi liberă prin Hotărâre de Guvern, pe care o vom avea dacă Guvernul va beneficia de votul de încredere şi va fi instalat. Zilele de 30 noiembrie şi 1 decembrie sunt libere, deci practic 2 decembrie ar fi prima zi în care se poate face şcoală cu prezenţă fizică în toate aceste localităţi”, a declarat Sorin Cîmpeanu, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, 90% dintre elevi şi preşcolari au putut să meargă până acum cu prezenţă fizică, odată cu coborârea ratei de infectare.

„La nivel naţional, ştiu că ieri a fost 2,88, astăzi în Bucureşti este 2,87, aşteptăm rata de infectare la nivel naţional, şi mai ştiu că ieri erau doar 11 judeţe în care rata de infectare depăşea 3 la mie. Aradul era la cel mai ridicat nivel, 4,56 la mie. Deci e posibil ca săptămâna viitoare să coboare, în marea majoritate a judeţelor, sub 3 la mie rata de infectare”, a mai spus Cîmpeanu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura