Olt: 34 de focare de pestă porcină africană

porci

Cu mai puțin de o lună înainte de Crăciun numărul focarelor de pestă porcină africană crește. Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt a anunțat că la acestă dată sunt active treizeci și patru focare de pestă porcină africană confirmate la porci domestici, după cum urmează :

– un număr de douăzeci și nouă de focare de pestă porcină africană la porcii domestici din gospodăriile populației : Topana – 1 focar, Leleasca – 1 focar, Cungrea – 3 focare, Verguleasa – 5 focare, Bălțați (Scornicești) – 1 focar, Bălteni (Perieți) – 2 focar, Vulturești – 1 focar, Optași – Măgura – 1 focar, Schitu – 1 focar, Constantinești – 1 focar, Tufeni – 1 focar, Ipotești – 1 focar, Drăgănești Olt – 2 focar, Mogoșești (Scornicești) – 2 focar, Mierlicești (Perieți) – 1 focar, Văleni – 2 focare, Piatra Olt – 1 focar, Grădinari – 1 focar, Slătioara – 1 focar .

De asemenea, sunt active și cele cinci focare de pestă porcină africană confirmate la porcii domestici din exploatațiile comerciale de porci din localitățile Constantinești, Ipotești, Negreni și Tufeni .

În ultima perioadă au fost stinse șase focare de pestă porcină africană la porcii din gospodăriile populației după cum urmează :

  • 1 focar în localitatea Obârșia Nouă
  • 1 focar în localitatea Băbiciu
  • 2 focare în localitatea Fălcoiu
  • 2 focare în localitatea Scărișoara

”Având în vedere numărul mare de focare confirmate în gospodăriile populației, reaminitim și totodată facem apel la crescătorii de animale să respecte următoarele măsuri:asigurarea și utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecție (salopetă, cizme) ce va fi folosit doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul porcinelor mâinile se vor spăla utilizând din abundență săpun și apă caldă ;este strict interzisă intrarea în adăpostul porcinelor cu hainele și încălțămintea de stradă; este strict interzisă vizitarea de către proprietar a altor adăposturi de porcine ; este strict interzisă vizitarea exploatației și în special a adăpostului de porcine, de către vizitatori care dețin porci în exploatațiile proprii, sau de vizitatori care au legătură cu mediul silvatic; periodic se va efectua dezinfecția aleilor și a adăposturilor; se vor asigura condiții corespunzătoare de adăpostire și hrănire a animalelor; porcinele vor fi ținute permanent în adăpost fiind interzisă lăsarea acestora în libertate, este strict interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare, lături sau materiale vegetale; anunțarea de urgență a medicului veterinar local, a medicului oficial zonal sau direct a DSVSA Olt (telefon 0372753838) precum și a primăriei/consiliul local, despre orice caz de îmbolnăvire care evoluează la porcii domestici cu febră mare și mortalitate crescută, respectiv a identificării de cadavre sau porci sălbatici bolnavi, în scopul aplicării precoce a măsurilor de diagnostic și prevenire.În cazul persoanelor care exploatează suprafețe agricole se vor dispune măsuri pentru dezinfecția mijloacelor agricole la ieșirea din tarlale;este interzisă aducerea de furaje sau diverse materii vegetale din zone contaminate, în scopul hrănirii animalelor;toți proprietarii au obligaţia respectării legislației în vigoare în ceea ce privește identificarea animalelor și circulația acestora, în caz contrar putând fi sancționați conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fapt ce ar duce implicit la neacordarea despăgubirilor cuvenite conform H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare, în cazul reapariei bolii”, se artă în comunicatul DGASPC Olt.

DSVSA Olt solicită sprijinul şi înţelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetăţenilor și a operatorilor economici pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei .Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație .

.

Lasă un răspuns