Iohannis: România e preocupată de situația de securitate din vecinătatea sa

Klaus Iohannis

România este preocupată de situaţia de securitate din vecinătatea sa, generată de desfăşurarea „masivă” a trupelor ruse în proximitatea Ucrainei şi de implicaţiile acesteia pentru stabilitatea euroatlantică, a transmis, miercuri, la întâlnirea anuală cu şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Bucureşti, preşedintele Klaus Iohannis, care a subliniat necesitatea dezescaladării concrete, în teren. Creşterea prezenţei militare americane în România rămâne un obiectiv important, a mai afirmat șeful statului.

„Problematica de securitate va fi prioritară în această perioadă. Astfel, în faţa provocărilor recente de securitate, este evident că avem nevoie de o acţiune mai puternică pe palierul descurajare şi apărare, acţiune care trebuie articulată în spiritul unităţii şi cooperării transatlantice şi al angajamentelor din cadrul NATO.

Rămâne un obiectiv important şi creşterea prezenţei militare americane în România.

România se implică activ în procesele cu miză strategică la nivelul NATO şi UE în ceea ce priveşte evoluţiile din Vecinătatea estică şi regiunea Mării Negre. Suntem, în mod firesc, preocupaţi de situaţia de securitate din vecinătatea noastră, generată de desfăşurarea masivă a trupelor ruse în proximitatea Ucrainei şi de implicaţiile acesteia pentru stabilitatea euroatlantică”, a afirmat şeful statului, la reuniunea de la Palatul Cotroceni.

El a amintit că miercuri are loc o interacţiune importantă, în formatul Consiliul NATO – Rusia, complementară dialogului strategic americano-rus de la începutul săptămânii, despre care autorităţile române au fost informate în timp real.

„Din perspectiva noastră, abordarea duală a NATO privind Rusia, pe care am susţinut-o constant, trebuie să constea atât în măsuri ferme şi credibile de descurajare, cât şi în deschiderea, pe această bază, pentru dialog. Acest dialog trebuie să aibă ca reper permanent principiile, valorile şi angajamentele care reprezintă fundamentul Alianţei.

Este absolut necesară dezescaladarea concretă, pe teren, a situaţiei de securitate. Ameninţarea cu folosirea forţei, precum şi punerea sub semnul întrebării a parametrilor actuali ai arhitecturii europene de securitate sunt inacceptabile.

Susţinem, totodată, necesitatea continuării consolidării posturii aliate de descurajare şi apărare în mod coerent şi cuprinzător pe întregul Flanc Estic, inclusiv şi în special în regiunea Mării Negre”, a adăugat Iohannis.

Lasă un răspuns