Un bărbat care a tras un foc de armă la un priveghi a fost reţinut pentru 24 de ore 

politia

Un bărbat din Lugoj a fost reţinut pentru 24 de ore după ce a tras un foc de armă în faţa unei locuinţe în care avea loc un priveghi, a anunţat, luni seara, Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Poliţiştii lugojeni au fost sesizaţi prin Serviciul de Urgenţă 112, cu privire la faptul că în faţa imobilului unde avea loc priveghiul, în noaptea de vineri spre sâmbătă, s-a tras un foc de armă, iar din verificările efectuate a rezultat faptul că un bărbat în vârstă de 47 de ani ar fi executat un foc de armă în plan vertical, cu o armă neletală, supusă autorizării, confecţionată pentru a produce zgomot sau a pentru a împrăştia gaze.

Bărbatul nu figura ca deţinător de armă, iar arma folosită nu se află în evidenţele Poliţiei Române.

În acest caz, poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uz de armă fără drept şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, bărbatul fiind reţinut pentru 24 ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Poliţiei Timiş.

De asemenea, au fost luate măsuri pentru monitorizarea zonei.

Totodată, au fost aplicate 11 sancţiuni contravenţionale pentru nepurtarea măştii de protecţie.

Sursă: digi24.ro

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: