Imagine impresionantă trimisă de cel mai nou observator al NASA. Cum arată Cassiopeia A, la 300 de ani după ce a explodat

nasa

Cel mai nou observator al NASA, IXPE, a trimis primele imagini din spațiu, la două luni după lansare. Exploratorul a fotografiat Cassiopeia A, rămășiță a unei supernove, în jurul căreia pot fi văzuți nori de gaz violet strălucitori, relatează CNN.

Acești nori au fost creați atunci când undele de șoc ale exploziei au încălzit gazul din jurul stelei la temperaturi incredibil de ridicate, accelerând particule de înaltă energie numite raze cosmice.

„Imaginea de la IXPE a Cassiopeei A este minunată și așteptăm cu nerăbdare să analizăm datele pentru a afla și mai multe despre această rămășiță de supernovă”, a spus Paolo Soffitta, cercetătorul principal pentru IXPE la Institutul Național de Astrofizică din Roma.

Observatorul spațial, creat de NASA și Agenția Spațială Italiană, are trei telescoape. Deși Cassiopeia A a fost observată anterior utilizând alte telescoape, IXPE este conceput pentru a dezvălui noi perspective despre unele dintre cele mai extreme obiecte din univers, cum ar fi supernove, găuri negre și stele neutronice.

Rămășițele supernovei Cassiopeia A sunt situate la aproximativ 11.000 de ani lumină distanță de Pământ. Acum este o bulă uriașă de gaz fierbinte, în expansiune, și este cea mai tânără rămășiță cunoscută dintr-o explozie stelară, petrecută acum 340 de ani, în galaxia noastră Calea Lactee.

Razele X sunt unde de lumină cu o energie extrem de puternică, care se apar în situații extreme. În spațiu, aceste condiții intense includ câmpuri magnetice puternice, ciocniri între obiecte, explozii, temperaturi extrem de ridicate și rotații rapide.

Această lumină conține semnătura evenimentului care a creat-o, dar atmosfera Pământului împiedică razele X să ajungă la sol. Acesta este motivul pentru care oamenii de știință se bazează pe telescoapele cu raze X în spațiu.

În noua imagine, datele captate anterior de Observatorul de raze X Chandra al NASA pot fi văzute în albastru. Chandra s-a lansat în 1999 și a studiat Cassiopeia A, dezvăluind prezența fie a unei găuri negre, fie a unei stele neutronice în centrul rămășiței supernovei. Găurile negre și stelele neutronice dense sunt adesea create de evenimentul violent al morții stelelor.

„Imaginea IXPE a Cassiopeei A este la fel de importantă precum imaginea Chandra a aceleiași rămășițe de supernovă”, a spus Martin C. Weisskopf, cercetător principal IXPE la NASA.

„Demonstrează potențialul IXPE de a obține informații noi, nemaivăzute până acum despre Cassiopeia A, care este în analiză chiar acum”, a adăugat el.

Noua misiune NASA orbitează la 600 de kilometri deasupra ecuatorului Pământului și tocmai a încheiat faza de punere în funcțiune și testare a instrumentelor sale. Deși IXPE nu este la fel de mare ca Chandra, este primul observator spațial de acest gen. Satelitul poate vedea un aspect adesea trecut cu vederea al surselor de raze cosmice, numit polarizare. Lumina devine polarizată atunci când trece prin ceva care provoacă împrăștierea particulelor sale.

Datele colectate de IXPE despre Cassiopeia A pot ajuta oamenii de știință să măsoare modul în care polarizarea variază în rămășița supernovei, care are o lungime de 10 ani lumină.

sursa DIGI 24

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: