70 de ani de la înființarea Muzeului Județean Olt

În următoarea săptămână Muzeul Județean Olt va organiza o serie de evenimente culturale. Vineri, instituția împlinește 70 de ani de la înființare.

Sala de festivități a instituției culturale va fi locul de lansare a broșurii „Muzeul Județean Olt – 70 de la înființare”, undeva după ora 11:00, momentul fiind urmat de alocuțiuni ale invitaților și acordarea de diplome pentru foști directori, foști și actuali angajați.

De la ora 12:30 este programată inaugurarea panoului publicitar amplasat în fața muzeului, iar de la ora 13:00 va fi un miniconcert muzică clasică susținut de soprana Arlinda Morava, atașat cultural al Republicii Albania la București, acompaniamentul la pian fiind asigurat Adriana Alexandru, desfășurarea acestuia fiind în holul de la intrarea în muzeu. Apoi, de la ora 13:15, sala de expoziții a muzeului va găzdui manifestarea culturală „Arta mobilierului pictat. Unelte și culoare”, în parteneriat cu Muzeul Național „Astra” Sibiu.

Restul programului dedicat evenimentului

Sâmbătă, 14 mai, ora 11:00

Lansarea cărții ROMVLA. SERIA RAPOARTE ARHEOLOGICE. II. RAPORT PRIVIND CERCETĂRILE ARHEOLOGICE DIN ANUL 2013 (Ediție bilingvă română – engleză), Editura Casa Cărții de știință, 2022.

Prezintă: Prof. dr. Eugen Nicolae – director Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București al Academiei Române

Prof. univ. dr. Petre Gherghe – Universitatea din Craiova

Conf. univ. dr. Mircea Negru, Universitatea Spiru Haret din București, Universitatea din Bucuresti – membru asociat CICSA, Lector. univ. dr. asociat al Universității din Craiova, coordonatorul volumului, responsabilul șantierului arheologic Reșca-Romula (2003-prezent)

Lansarea Catalogului Expoziţiei ROMVLA. Rezultatele cercetărilor arheologice din perioada 2013-2018 (Ediție bilingvă română – engleză), Editura Casa Cărții de știință, 2022

Prezintă: Conf. univ. dr. Mircea Negru, cercetător științific I dr. Cristian Schuster (Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București al Academiei Române), Arheolog IA dr. Florin Ciulavu (Muzeul Județean Olt), Arheolog I dr. Mihaela Bleoancă (Muzeul Județean Olt)

Vernisajul Expoziției ROMVLA. Rezultatele cercetărilor arheologice din perioada 2013-2018, realizată  în parteneriat cu Institutul de Arheologie „Vasile Pârvan” București al Academiei Române

Prezintă: Arheolog IA dr. Florin Ciulavu (Muzeul Județean Olt), Arheolog I dr. Mihaela Bleoancă (Muzeul Județean Olt)

Luni, 16 mai 2022, ora 11:00

Ateliere de restaurare și pictură pe sticlă – elevi de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” Slatina – prof. Adriana Vâlcea – protocol – răspunde dr. Iohana Brătoi – (parteneriat)

Loc de desfășurare: incinta Muzeului Județean Olt. Vor participa: elevi de la liceul slătinean, specialiști de la MJ Olt și alți invitați, parteneri fiind Inspectoratul Școlar Județean Olt și Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”

Vizite la muzeu și la Galeria de artă „Artis” – organizare pe secții – răspund șefii de secții pentru coordonarea muzeografilor și custozilor care vor ghida grupurile de vizitatori

Marți, 17 mai, ora 11:00

Ateliere de restaurare și pictură pe sticlă – elevi de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” – prof. Delia – (protocol) – răspunde dr. Iohana Brătoi

Loc de desfășurare: incinta Muzeului Județean Olt. Vor participa: elevi de la liceul slătinean, specialiști de la MJ Olt și alți invitați, parteneri fiind Inspectoratul Școlar Județean Olt și Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu”

Vizite la muzeu și la Galeria de artă „Artis” – organizare pe secții – răspund șefii de secții pentru coordonarea muzeografilor și custozilor care vor ghida grupurile de vizitatori

Miercuri, 18 mai, intervalul orar 11:00 – 18:00 – Ziua Internațională a Muzeelor

Tema națională: „Viitorul muzeelor: recuperați și reimaginați” – eveniment organizat la Secția de Etnografie de la Chilia Făgețelu Colecția Nicolae M. Nica. Eforturile meșterului popular Nicolae Nica în păstrarea și promovarea bunurilor culturale specifice zonei; amenajarea secției muzeale, etalarea și promovarea patrimoniului cultural existent în colecție – răspunde Șef de Secție Etnografie Claudia Balaș

Loc de desfășurare: Colecția Nicolae M. Nica din localitatea Chilia Făgețelu. Vor participa: elevi de la școala din Făgețelu, specialisți de la MJ Olt și alți invitați, parteneri fiind Primăria comunei Făgețelu și Școala Făgețelu

Expoziția de artă plastică realizată de artistul plastic Cătălin Popa la Galeria de Artă „Artis” – răspunde muzeograf Liliana Nițu

Ateliere de desen și pictură, realizate în incinta muzeului și în parcul din fața muzeului, în jurul fântânii arteziene – elevi de la Liceul Teoretic „Nicolae Titulescu” – prof. Adriana Vâlcea – protocol și elevi de la Colegiul Național „Radu Greceanu” – răspunde muzeograf Liliana Nițu

Loc de desfășurare: Parcul „Eugen Ionescu”, la fântâna arteziană din fața MJ Olt; Vor participa: public, elevi de la cele două unități de învățământ liceal, specialiști de la muzeu și alți invitați, parteneri fiind Liceul „Nicolae Titulescu” și Colegiul „Radu Greceanu”

Vizite la muzeu și la Galeria de artă „Artis” – organizare pe secții – răspund șefii de secții pentru coordonarea muzeografilor și custozilor care vor ghida grupurile de vizitatori.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continue reading