Aproape de comă alcoolică și fără permis de conducere depistat la volan de polițiști

politistiiii

Polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Viziru, au oprit în trafic, un tânăr, în vârstă de 25 de ani, din comuna Tufești, în timp ce conducea autoturismul pe DC 16, între localitatea Viziru și Tufești.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând faptul că avea o îmbibație alcoolică de 1,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Pe numele său a fost întocmit dosar penal și continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: