Gala Laureaților s-a încheiat. Slatina are doi noi cetățeni de onoare

Cea de a VII-a ediție a Galei Laureaților a continuat luni, 23 ianuarie, cu Gala Superlativelor. Anul acesta autorit[‘ile locale au premiat excelență atat in medicină, cultură sau economie.

Prezent la eveniment, primarul Slatinei, Emil Moț, s-a arătat încântat că a acordat premii oamenilor care au contribuit la dezvoltarea comunității locale.

„Ca în fiecare an, pe scenă au fost oameni de excepție. Încercăm să premiem cât mai mulți oameni care fac lucruri extraordinare pentru orașul Slatina. Am încheiat această ediție cu patru băieți extraordinari, AD LIBITUM VOICES, ne-au bucurat la finalul acestei gale deosebite. După ce am premiat atâtea personalități, ne-am bucurat de muzică bună, muzică veche, care a căzut pe sufletul meu”, a spus edilul Emil Moț.

Anul acesta titlul de cetățean de onoare a fost înmânat dr Mircea Șerbu și prof. Dumitru Nica.

Totodată, au fost acordate premii personalităților anului în domeniile Medicină, Sport, Cultură și Economie, după cum urmează:


1. Neurologul RENICĂ DIACONESCU – PERSONALITATEA ANULUI ÎN MEDICINĂ, pentru Premiul GOLD acordat de către organizația europeana STROKE, pentru modul cum a tratat pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale;
2. Arhitectul SEVERICĂ MITRACHE – PERSONALITATEA ANULUI ÎN PĂSTRAREA IDENTITĂȚII CULTURALE ÎN MUNICIPIUL SLATINA: premiul acordat pentru întreaga activitate arhitecturală din municipiul Slatina: restaurare Casa Fântâneanu, restaurare viitorul sediu al Judecătoriei Slatina și Restaurare Biserica Sf. Treime din str. Lipscani;
3. Handbalista DIANA LIXĂNDROIU – PERSONALITATEA ANULUI ÎN SPORT. Se acordă această distincție pentru participarea și prestația, alături de Echipa Națională de handbal feminin, la Campionatul European desfășurat în Slovenia, Muntenegru și Macedonia de Nord. Este componentă a lotului de handbal al Echipei Naționale a României și al Echipei de Handbal C.S.M. SLATINA;
4. S.C. APG DEVELOPMENT SLATINA S.R.L. – PERSONALITATEA ANULUI ÎN ECONOMIE – demolare și ulterior reconstruire complex comercial LIDL și construire imobil de comerț SHOPPING PARK SLATINA.

Persoane fizice
1. Profesor Pătrașcu Ion – pentru interesul acordat bunei funcționări a învățământului local;
2. Profesor Aurora Constantin – profesor la Universitatea din Edinburgh, decorată de către Președintele României cu Meritul Cultural în grad de Cavaler, în semn de apreciere pentru promovarea imaginii, cercetării și culturii românești în Marea Britanie.
3. Valeru Ciurea – pentru activitatea culturală desfășurată în municipiul Slatina în colaborare cu Autoritățile publice locale și județene.

Agenţi economici
– pentru investițiile concretizate până în prezent, pentru implicarea în viața socială și economică a municipiului Slatina, cu impact pozitiv în dezvoltarea economică și stabilitatea socială a municipiului nostru:
1. PIRELLI TYRES ROMANIA S.R.L.
2. PRYSMIAN CABLURI ŞI SISTEME S.A.
3. TMK – ARTROM S.A.
4. BEKAERT SLATINA S.R.L.
5. ALRO S.A.

-pentru investițiile realizate în dezvoltarea municipiului Slatina:
1. S.C. ROM CONSTRUCT REALE ESTATE S.R.L. – construire ansamblu de locuințe colective în mun. Slatina, Str. Alexe Marin, nr.19;
2. S.C. ANUȚA I. MARIAN – DAIANA S.R.L. – construire bloc de locuințe în mun. Slatina, str.Toamnei, nr.19;
3. S.C. MATTHIAS CAR WASH S.R.L. – construire bloc de locuințe cu spații comerciale parțial la parter în mun. Slatina, str. Cireașov, nr. 27;
4. S.C. RXC LIMITED IMOB S.R.L. – construire bloc de locuințe în mun. Slatina, str. Panselelor, nr. 20;
5. S.C. NICO STIL S.R.L. – construire sală evenimente în mun. Slatina, str. Pitești, nr. 231;
6. S.C. GOLDEN DISTRIBUTION COMPANY S.R.L. – construire hală depozitare materiale construcții și birouri în mun. Slatina, str. Theodor Burcă, nr. 13;
7. S.C. NIEGO S.R.L. – construire clinică veterinară, farmacie veterinară și cosmetică canină în mun. Slatina, str. Pitești, nr. 173;
8. S.C. IOKA IMOBILIARE S.R.L. – construire locuințe colective în mun. Slatina, str. Recea, nr.10;
9. S.C. OLT PIESS S.R.L. – construire silozuri metalice în mun. Slatina, str. Agricultorului, nr.70.

Seara s-a încheiat cu concertul Trupei AD LIBITUM VOICES.

Lasă un răspuns

%d blogeri au apreciat: