Alertă meteo: Oltul sub două coduri galbene de furtuni și grindină
Astăzi, ANM a emis o nouă informare meteo de instabilitate atmosferică, în vigoare până la ora 23.00. În București și alte 39 de județe vor fi ploi torențiale și vijelii până la miezul nopții, iar jumătate dintre județe, printre care și Olt, vor continua să rămână sub avertizare meteorologică până marți, aproape de prânz.
Începând cu ora 10.00 și până la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a țării. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse 35…40 l/mp.
Sisconfortul termic va fi ridicat în orele amiezii, pe arii relativ extinse în regiunile sudice, estice și local în cele centrale, unde indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși ușor pragul critic de 80 de unități.
Începând cu ora 12.00, Bucureștiul și 39 de județe vor intra sub cod galben de ploi torențiale și vijelii, până la ora 23.00.
Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 25 l/mp și pe arii restrânse 40…60 l/mp.
Printre județele vizate se aflăși județul Olt, care va continua să rămână sub avertizare de cod galben până marți la ora 10.00.Alte udețe pentru care meteorologii au emisatenționare meteorologică sunt Prahova, Dâmbovița, Argeș, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Teleorman, Olt, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați se vor afla sub cod galben de instabilitate atmosferică.
„În Moldova, nordul și vestul Munteniei precum și în Oltenia, vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și posibil grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare 25 l/mp și izolat 50 l/mp”, se arată în informarea meteorologilor.vor ajunge la 50 de litri pe metrul pătrat.
În Moldova, nordul și vestul Munteniei precum și în Oltenia vor mai fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și posibil grindină. Cantitățile de apă vor depăși, în intervale scurte de timp sau prin acumulare 25 l/mp și izolat 50 l/mp
{module GAdsense articol}