Au intrat în vizorul polițiștilor locali
Slătinenii certați cu legea au intrat în vizorul polițiștilor locali. În ultimele săptămâni, polițiștii locali din Slatina au legitimat peste 400 de persoane si au aplicat sute de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 92.680 lei.
Oamenii legii au aplicat mai multe sancțiuni celor care nu respectă normele privind circulația pe drumurile publice, fiind date 316 amenzi pentru opriri neregulamentare, staționare interzisă sau accesul interzis, aceștia procedând și la 40 de ridicări de auto.
Din numărul total de sancțiuni aplicate, 85 au fost avertismente.
Totodată, în perioada analizată polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică au aplicat un număr de 8 sancțiuni celor care nu respectă normele de conviețuire socială, a ordinii publice și liniștii publice.
{module GAdsense articol}