Cel mai mare oier din județ a pus preţul corect la carnea de miel

La Robert, oier de meserie prețurile la carnea de miel și brânza de oaie sunt corecte.

Stâna lui cu sute de oi se află poziționată în comuna Ipotești și raportat la calitate-preț mulți spun că se merită să-i calce pragul stânei.

Prețul mielului e ceva mai mare anul acesta, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, iar crescătorii se așteaptă ca acesta să mai crească ușor până în perioada sărbătorilor Pascale.

Un preț corect pentru carnea de miel, care să le permită crescătorilor să se dezvolte, ar fi undeva la 35-40 de lei/kg susține Robert.

”Ca efective nu mă pot pronunța, eu cred că este stabil, nu știu dacă este în creștere. Îmi doresc să fie în creștere și, cu siguranță, dacă menținem trendul la prețurile care se obțin pe produsele acestor animale, cu siguranță și crescătorii de ovine o să mărească efectivele. Din păcate, au fost foarte mulți ani în care prețurile obținute au fost sub prețul de cost și numai dragostea foarte mare a crescătorilor a făcut să nu scadă efectivul. Dacă anul trecut prețurile erau undeva la 17-18 lei/kg mielul de lapte mielul de lapte de la crescători la 24 de lei. Deci fermierul primește 24 de lei/kg în viu. E un preț bunișor. Prețul pentru mielul tăiat suferă modificări, aici vorbim de 35 – 40 lei/kg. La mine se vinde cu 35 lei/kg”, a precizat Robert.

Brănză de oaie direct de la producător

Specialiştii spun că laptele face diferenţa atunci când vine vorba de brânza de oaie. Pe lângă aroma distinctă (mai ales în combinaţia cu friptură şi mămăligă, ori cu roșii și ceapă verde), brânza sărată de la Robert este şi cea mai sănătoasă.

„Datorită procentului mare de grăsime se face o brânză excelentă. Este acea brânză de oaie, care nu cred că are egal. Este foarte bună. Mai ales cea ţinută la puțină sare, maturată 60 de zile. Este o delicatesă care merge foarte bine cu bucatele noastre tradiţionale, la o masă sănătoasă şi consistentă”, spune baciul Robert. Prețul pentru un kilogrm de brânză sănătoase este de 35 lei/kg.

Pentru cei care doresc să mânânce sănătos telefonul lui Robert este: 0766 649 188

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura