Comisia de apărare din Senat, raport de admitere pentru Legea pensiilor militare. Ce amendament au adoptat senatorii

Comisia de apărare a Senatului a acordat luni raport de admitere, cu amendamente, proiectului de modificare a Legii pensiilor militare prin care se prevede că aceste pensii aflate în plată se indexează în raport cu solda sau salariul de grad sau de funcţie.

Propunerea legislativă, iniţiată de un grup de parlamentari PNL, a fost adoptată săptămâna trecută de Camera Deputaţilor şi va intra luni în plenul Senatului, ca for decizional. „Cuantumul pensiilor militare de stat, aflate în plată, se actualizează ori de câte ori se majorează solda de grad/salariul gradului profesional şi/sau solda de funcţie/salariul de funcţie al militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, în procentajele stabilite la art. 29, 30 şi 108 şi în funcţie de vechimea valorificată prin ultima decizie de stabilire a pensiei militare, inclusiv prin excepţie de la prevederile art. 60, potrivit gradului militar/profesional avut la data trecerii în rezervă/încetării raporturilor de serviciu şi a mediei soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi a drepturilor băneşti, care fac parte din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, conform legii, şi valorificate în ultima decizie de pensie”, prevede actul normativ amendat de Comisia de apărare a Senatului, potrivit Agerpres. Aceste prevederi nu vor fi aplicate pensionarilor militari care exercită funcţia de membru al guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat sau funcţii asimilate acestora, cât şi celor care au calitatea de parlamentar, pe perioada exercitării acestor funcţii, se mai arată în proiect. În cazul în care, în urma actualizării, rezultă o pensie mai mică decât cea aflată în plată, atunci se va menţine suma în plată. Comisia de apărare a eliminat articolul 60 (1) din forma Camerei Deputaţilor care prevedea că „dispoziţiile art 60 alin (2) şi (3) se aplică în mod corespunzător şi în cadrul procedurii de actualizare a pensiilor militare de stat”. Senatorii din Comisia de apărare au mai stabilit că, „în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, Casele de pensii sectoriale actualizează din oficiu toate pensiile militare de stat aflate în plată, cu majorările soldei de grad, salariul gradului profesional şi al soldei de funcţie/ salariul de funcţie care au avut loc în perioada 2015 – 2024”. Citește inteligent cu Newsletter-ul Digi24.ro Digi24.ro îți oferă posibilitatea să-ți alegi ce dorești să citești, când îți dorești Abonează-te la Newsletter-ul Digi24.ro Abonându-te la Newsletter primești sinteza celor mai bune informații, articole și interviuri exclusive publicate de digi24.ro Află mai multe Fondurile necesare pentru plata în anul 2024 a acestor drepturi vor fi suportate din bugetele instituţiilor din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională.

sursa DIGI 24

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura