Culturistul Ionuț Caracudă, cetățean de onoare  în Ianca

ianca

ianca

În cadrul  celei de a XIX a ediții a Festivalului de Folclor „Cântecele Dunării”, din comuna Inaca, se va decerna și titluil de ‘Cetățean de onoare ’.

La Ianca vor răsuna din nou Cântecele Dunării,  un concurs ce pune an de an în valoare calitățile interpretative ale tinerilor cu vârste între 15 și 25 de ani. Festivalul ,,CÂNTECELE DUNĂRII”, organizat de primărie în pateneriat cu Centrul Județean de Cultură și Artă Olt , se va desfășura în perioada 29 – 30 iunie în satul Potelu.

Pentru sâmbătă, chiar dacă manifestarea este una cultural-artistică, autoritățile comunei au pregătit și un moment special: o demonstrație de culturism făcută de campionul mondial de anul trecut, Ionuț Caracudă. Sportivul cu rădăcini în satul Potelu, vicecampion Balcanic anul acesta și în Top 5 la Campionatul European 2019, va primi Titlul de Cetățean de Onoare al comunei Ianca, pentru rezultatele excepționale în sportul de performanță .

Seara va continua cu un spectacol de muzică și dans la căminul cultural Potelu. Pe scenă vor urca invitații speciali Gheorghița Nicolae, Olguța Berbec și Remus Novac, precum și soliștii Ansamblului Folcloric Profesionist Doina Oltului: Maria Ghinea, Ileana Lăceanu, Victorița Cică, Ștefan Constantin, Florica Bircescu, Marinela Dobrițoiu, Gabriel Zăvoeanu, Carmen Budulan, Ștefania Strejescu și Mădălina Drăgan.

{module GAdsense articol}

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura