Dosar penal deschis în cazul trenului deraiat între Drăgănești și Fărcașele
Circulaţia este în continuare blocată pe calea ferată între Drăgăneşti şi Caracal, după ce un tren de marfă a deraiat în cursul dimineţii de luni. Procurorii Parchetului Caracal au deschis un dosar penal în acest caz.
De patru zile se circulă în condiţii speciale pe calea ferată pe ruta Bucureşti – Craiova din cauza unui tren care avea în componentă 35 vagoane încărcate cu cereale şi care a deraiat în dimineaţa zilei de luni, 17 februarie 2020, nouă vagoane căzând şi pe şine şi alte patru fiind deraiate. Deşi s-a lucrat continuu, pentru miercuri, 19 februarie 2020 mai erau de ridicat ultimele trei vagoane căzute, astfel încât circulaţia să poată fi reluată pe un fir, în paralel lucrându-se la degajarea căii ferate şi deschiderea şi celui de-al doilea fir.
Deocamdată nu s-a stabilit cine se face răspunzător de deraierea trenuklui şi nici cine va suprota cheltuielile, deloc mici, generate de acest eveniment.
Însă, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal a deschis cercetări in rem în acest caz.
„Cercetările procurorilor vizează neîndeplinirea îndatorilor de serviciu ori îndeplinirea defectuoasă din culpă, pentru că a avut loc un accident de cale ferată şi este o infracţiune la care pedeapsa este de la 1 an la 5 ani închisoare. Dosarul este in rem, la acest moment nu se fac cercetări faţă de vreo persoană, ci şi se efectuează cercetări faţă de faptă. (…) Se fac verificări pentru a stabili dacă este sau nu vina vreunei persoane în legătură cu ce s-a întâmplat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului Caracal, procurorul Diana Cazacu.
{module GAdsense articol}