Drumul Expres 12: CNAIR a lansat în licitație contractul pentru servicii de pază și curățenie în cele 16 parcări / Spațiile de servicii dintre Balș și Slatina sunt închise, deși a trecut un an de la inaugurarea Lotului 2

CNAIR, prin Direcția de Drumuri și Poduri Craiova (DRDP Craiova), a lansat în licitație un contract pentru asigurarea serviciilor de pază și curățenie în cele 16 spații de parcare ale Drumului Expres Craiova – Pitești. DEx. 12 are o lungime totală de 121 kilometri și patru loturi, din care Lotul 2 (2 tronsoane) Balș – Slatina (40 km) a fost deschis în 2022, iar lotul 3 Slatina – Colonești (31 km) urmează să fie inaugurat până la sfârșitul anului, cu descărcare provizorie în DN 65 la Colonești (jud. Olt). Pe cei 40 de kilometri dintre Robănești și Valea Mare (centurile Balș și Slatina), tronson deschis în primăvara/vara 2022, sunt 3 parcări în oglindă (la kilometri 29, 42 și 5

Contractul, acord-cadru, are o durată de 24 de luni, o valoare de 7,2 milioane lei, iar prestatorul va fi obligat să asigure minimum 48 de persoane pentru cele 16 parcări în regim de permanență, 24 h/zi.

„Asigurarea ordinei si curateniei in cele 16 spatii de servicii de pe Drum Expres DEx 12 – Craiova – Pitesti, in regim de permanenta de 24 ore/zi, consta in: – asigurarea si mentinerea integritatii si functionalitatii grupurilor sanitare din parcari; – comunicarea permanenta cu reprezentantii achizitorului, acces la numerele de telefon de urgent (salvare, pompieri, ISU, etc). Cele 16 spatii de servicii sunt amplasate la urmatoarele pozitii kilometrice: DEx 12 km 14+190 dr + stg – 2 buc. DEx 12 km 29+240 dr + stg – 2 buc. DEx 12 km 42+110 dr + stg – 2 buc. DEx 12 km 55+300 dr + stg – 2 buc. DEx 12 km 67+620 dr + stg – 2 buc. DEx 12 km 83+850 dr + stg – 2 buc. DEx 12 km 99+800 dr + stg – 2 buc. DEx 12 km 115+300 dr + stg – 2 buc. Prestatorul va asigura materialele necesare pentru efectuarea operatiunilor de curatenie (lavete, bureti, galeata cu mop, etc); Solutiile folosite nu trebuie sa aiba efecte deteriorante pentru materialele asupra carora sunt utilizate si sa nu implice risc de toxicitate; Prestatorul va asigura utilajele, echipamentele si ustensilele necesare efectuarii prestatiilor; Prestatorul va demonstra ca detine echipamente specifice necesare efectuarii serviciilor de curatenie: aspiratoare de praf pentru asigurarea curateniei min. 4 buc. Personalul prestatorului va fi de minim 48 persoane si va respecta regulamentele si legislatia in vigoare referitoare la desfasurarea activitatilor in spatiile achizitorului; Prestatorul va raspunde de bunurile deteriorate din culpa proprie si dovedita, aflata in spatiile in care se presteaza serviciile de ordine si curatenie”, arată Compania de Drumuri.

Contractul pentru primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești va fi semnat cu Ozaltin (Turcia), iar lucrările se reiau de la aproape 60% execuție.

sursa ecomedia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura