Florin Barbu: „Reabilitam sistemele de irigații și aducem apă pe canale, fără costuri pentru fermieri!”
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale – Florin Barbu a vizitat Amenajarea de Irigaţii Giurgiu Răsmireşti pentru a vedea stadiul lucrărilor.
„Se lucrează la reabilitarea canalelor și a stațiilor de pompare apă de la Amenajarea de Irigații Giurgiu Răsmireșt.
Alături de colegul meu Marian Mina, deputat de Giurgiu, am mers pe șantier și am văzut stadiul acestei investiții complexe, de aproximativ 485 milioane de lei, care se va finaliza în anul 2026.
Pe canale noi, reabilitate și cu ajutorul stațiilor de pompare modernizate aducem apă din Dunăre pentru a iriga aproximativ 76.000 de hectare.
Așa cum am promis, reabilitam sistemele de irigații și aducem apă pe canale, fără costuri pentru fermieri!”, este mesajul transmis de Florin Barbu, luni, pe pagina sa de Facebook.