În primele ore de la intrarea în Schengen și folosirea aplicației E-DAC, polițiștii români au depistat un olandez căutat de autorități din 2019

Un olandez condamnat pentru înşelăciune în statul său natal şi pe numele căruia era emisă o alertă de depistare şi reţinere, din anul 2019, a fost depistat la Galaţi, în primele ore de la operaţionalizarea aplicaţiei E-DAC. El a fost reţinut iar autorităţile române vor începe procedurile de extrădare.

„În cursul nopţii de ieri, 30 martie 2024, poliţiştii din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Lieşti, în timpul desfăşurării activităţilor de serviciu pe raza localităţii Independenţa, din judeţul Galaţi, au efectuat semnal regulamentar de oprire, pentru control, conducătorului unui autoturism care se deplasa pe strada Alexandru Ioan Cuza. După prezentarea documentelor de către bărbatul aflat la volan, s-a stabilit că acesta are vârsta de 45 de ani şi este de cetăţenie olandeză.

Întrucât, în urma verificării şi în aplicaţia E-DAC, a rezultat că faţă de persoană a fost emisă de către autorităţile din Olanda o alertă Schengen, acesta a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri, pentru clarificarea situaţiei”, transmite, duminică, Poliţia. Pe numele olandezului a fost emisă încă din anul 2019 o alertă de depistare şi reţinere, pentru comiterea unei infracţiuni de înşelăciune în statul său natal, în anul 2016.

El a fost condamnat mai avea de executat un rest de 190 de zile de arest în legătură cu această infracţiune.

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura