MARIUS IANCU:’ Trebuie să ne protejăm copiii și să ajutăm părinții’

Parlamentarii PSD au votat împotriva OUG depusă de liberali prin care cereau amânarea dublării alocațiilor copiilor. Astfel că, în acest moment Guvernul este obligat să pună în aplicare una dintre promisiunile lor electorale.
Deputatul Marius Iancu susține că sunt bani pentru acest lucru, iar legea votată anul trecut în unanimitate de toate partidele nu face decât să vină ca un ajutor pentru părinți.
‘ Am votat pentru dublarea alocațiilor copiilor, adică împotriva unei alte ordonanțe abuzive a Guvernului PNL care amâna până la 1 august creșterea alocațiilor.
Pe lângă faptul că trebuie să ne protejăm copiii și să ajutăm părinții, în această perioadă dificilă, o asemenea măsură este benefică și pentru „Repornirea economiei” românești pentru că acești bani vor merge către consum, achiziționarea de alimente, haine, jucării, cărți și rechizite și alte servicii necesare creșterii și dezvoltării copiilor. Și implicit, banii alocați se vor întoarce la stat prin taxe și impozite.
Este o viziune economică sănătoasă, pentru că PSD a demonstrat în ultimii ani, că poate reporni România.
Și începem acum, de la copii, de la cei de care trebuie să avem grijă.
Bani există. Trebuie numai să îi folosim pentru români, nu pentru interesele unor găști și grupuri care nu țin cu țara și nu vor să investească în viitorul ei!’, a declarat demnitarul oltean, Marius Iancu.