MDLPA a alocat bani pentru construire uni drum către depozitul ecologic din Bălteni
Ministrul Dezvoltării anunță că 29 de județe din toate regiuniile țării vor beneficia în mod echitabil de pe urma contractelor semnate astăzi. Mai exact, 622 milioane de lei finanțează investiții esențiale în infrastructură .
Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației a semnat, astăzi, 56 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, în valoare totală de 622.708.364,89 de lei.
Printre acestea se numără și un contract din Olt. Primăria din Bălteni in valoare de 8.404.326,08 lei a fost semnat. Banii au fost alocați pentru înființarea unui drum de acces către depozitul ecologic Bălteni.
Contractele au fost semnate, la sediul #MDLPA, împreună cu o parte din beneficiarii proiectelor și au, ca principale obiective, modernizarea drumurilor de interes local și a infrastructurii stradale, înființarea sau extinderea branșamentelor la rețelele de alimentare cu apă și de canalizare, precum și construirea și modernizarea unor poduri.
“De când am preluat mandatul de ministru al dezvoltării, am dorit să mă întâlnesc cu dumneavoastră, autoritățile locale, beneficiari ai proiectelor pe care le derulează ministerul, tocmai pentru a ne cunoaște și pentru a vă transmite că aștept de la dumneavoastră să demarați proiecte integrate de alimentare cu apă, sisteme de canalizare, de distribuție a gazelor, pentru modernizarea infrastructurii de drumuri, consolidarea sau construirea de poduri, toate acestea în folosul comunităților pe care le administrați. După semnarea contractelor, vă solicit ferm să urmăriți executarea lucrărilor în conformitate cu proiectele depuse, astfel încât cetățenii să beneficieze în cel mai scurt timp de serviciile de care au nevoie”, le-a precizat ministrul Veștea, primarilor prezenți, astăzi, la Ministerul Dezvoltării.