MOȚ:” Siguranța și calitatea vieții slătinenilor sunt prioritare pentru mine”
În Slatina au început să fie schimbate lifturile. Aceste proiect este unul finanțat din bugetul local.
Începerea lucrărilor a fost anunțată de edilul Slatinei, Emil Moț.
”Vă anunț cu bucurie că astăzi am dat startul lucrărilor de înlocuire a ascensoarelor la blocurile de locuințe din orașul nostru.
Vă rugam anticipat să ne scuzați pentru inconvenientul creat în perioada în care vom efectua aceste lucrări și vă asiguram de toată implicarea noastră astfel încât prezeța echipelor sa fie cât mai restrânsă în timp și cât mai eficientă deoarece siguranța și calitatea vieții dumneavoastră sunt prioritare pentru mine în calitate de primar al orașului nostru” a postat Moț pe pagina sa de socializare.
Potrivit celor de la Direcția Administrarea Patrimoniu în conformitate cu un grafic întocmit în paralel vor lucra patru echipe la cele 58 de lifturi, astfel slătinenii din blocurile respective vor avea parte de cu grad crescut de siguranță.
Slătinenii care locuiesc în peste 3000 de apartamente vor beneficia de această investiție.
Noile ascensoare sunt de ultimă generație și consumul de energie se va reduce cu 70%.Perioada de execuție este de un an de zile.