Parcul Central din orașul Balș, modernizat cu peste 3 milioane de euro

Parcul Central din orașul Balș va fi modernizat cu peste 3 milioane de euro finanțare nerambursabilă din cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia.

Directorul general al Agenției pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Vest Oltenia, Alexandru Stănescu, a înmânat, pe 1 aprilie, contractul de finanțare primarului localității Balș, Cătălin Ştefan Rotea.

Prin acest proiect se dorește conservarea, reabilitarea și regenerarea infrastructurii verzi, protejarea naturii, creşterea biodiversității și modernizarea unei suprafeţe de peste 31 de mii de mp de spaţii verzi din cadrul Parcului Central al orașului Balș.

Astfel, odată cu finalizarea proiectului locuitorii orașului Balș se vor putea bucura de infrastructura verde modernizată a parcului, care le va oferi facilități de relaxare, transformându-se într-o oază de liniște în centrul orașului.

Proiectul implementat de Primăria orașului Balș are o valoare de aproximativ 15,6 milioane de lei și o finanțare nerambursabilă de 14,7 milioane de lei. Investițiile se derulază în cadrul Priorității 3 – Eficiență energetică și infrastructură verde, Obiectivul specific 2.7 – Intensificarea acțiunilor de protecție și conservare a naturii, a biodiversității și a infrastructurii verzi, inclusiv în zonele urbane, precum și reducerea tuturor formelor de poluare

Descoperă mai multe la Gazeta Publica

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura