Primăria Caracal: ”Având în vedere creșterea incidenței virozelor respiratorii și a cazurilor de gripă, specialiștii recomandă vaccinarea antigripală și respectarea unor măsuri de igienă individuală”


În această perioadă rece a anului, când virozele respiratorii și cazurile de gripă se înmulțesc de la o zi la alta, reprezentanții Primăriei Caracal fac apel către cetățeni să evite aglomerația și contactul cu alte persoane bolnave.
În acest sens, pe pagina de socializare a primăriei a fost postat următorul mesaj:
”Având în vedere creșterea incidenței virozelor respiratorii și a cazurilor de gripă, specialiștii recomandă vaccinarea antigripală și respectarea unor măsuri de igienă individuală. Evitarea aglomerației, a contactului cu persoane bolnave și dezinfecția veselei și a tacâmurilor în situația când unul dintre membrii familiei este bolnav sunt printre recomandările medicilor. Având în vedere că antibioticele nu ajută în viroze, este de preferat ca administrarea acestora să se facă numai după un consult medical. În caz de simptome, medicii recomandă menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate, evitarea automedicației și prezentarea la medicul de familie în cazul apariției unor semne/simptome compatibile cu gripă. Persoana bolnavă trebuie să se izolează de restul familiei într-o cameră luminoasă, aerisită și suficient de bine încălzită.” transmit reprezentanții Primăriei Caracal.