Primarul din Gostavățu, cercetat pentru luare de mită

Primarul comunei Gostavăţu, Marius Popescu a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de procurori de luare de mită, fapte pe care le-ar fi comis de-a lungul a 10 ani. Acesta a fost plasat sub control judiciar în acestă dimineaţă pentru 60 de zile de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt acuzându-l de luare de mită, în formă continuată, mai exact , este vorba despre 117 acte materiale.
‚Din probele administrate până în prezent rezultă existenţa unor activităţi infracţionale care se circumscriu tipicităţii elementelor constitutive ale infracţiunilor de „luare de mită” (…), în sensul în care inculpatul Popescu Marius, în calitate de primar al comunei Gostavăţu, în perioada 2008-2018, a condiţionat mai multe persoane care doreau să nu fie sancţionate contravenţional sau împiedicate să îşi desfăşoare diferitele activităţi ce formează obiectul lor de activitate de pe raza comunei, să achite, personal sau prin persoane interpuse, anual, diverse sume de bani cu valoarea cuprinsă între 100-1000 lei, către acesta, sub pretextul că sumele de bani sunt necesare pentru organizarea bâlciului din comună’spun procurorii.
Condiţiile controlului judiciar nu îi mai permit primarului să îşi exercite funcţia, situaţie care poate genera un blocaj pentru primărie, pentru că viceprimarului i s-a retras sprijinul politic şi a pierdut la rândul său funcţia.
{module GAdsense articol}