Slătioara, într-o continuă dezvoltare
Beneficiind de finanțare atât prin Programul Național de Dezvoltare Locală, etapele I și II, cât și de la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, Primăria comunei Slătioara a putut să demareze mai multe proiecte de investiție.
Vorbim despre proiecte importante care sunt binevenite într-o comună aflată la o aruncătură de băț de reședința de județ. Edilul comunei, Savu Ungureanu este un tip bătăios care vorbește puțin dar face multe. Principalul proiect care va fi extins în următoarele luni face referire la extinderea rețelelor de canalizare și apă. Urmând să se facă o nouă stație de epurare extrem de necesară localității. De asemenea, administrația locală vorbește despre reabilitarea vechiului cămin cultural… „Ne dorim o renovare completă, care să cuprindă anvelopare, schimbare de acoperiș, dotare interioară, cu scaune, mese, grupuri sanitare și toată aparatura necesară, astfel încât acolo să se poată organiza diverse evenimente, inclusiv nunți sau botezuri pentru cetățenii comunei noastre. Este păcat să nu profităm de o asemenea locație. Avem așa cum am mai vorbit și cu alte ocazii proiectul de extindere a rețelei de apă și canalizare a trebuie făcut pentru toți cetățenii comunei. Interesul nostru este să ne extindem și să tragem cât mai mulți oameni în zona noastră, fapt pentru care ne-am propus să ne axăm, exclusiv, pe aceste proiecte. Mai mult, în acest an ne dorim și o extindere a rețelei de gaz, iar mai apoi, până în anul 2020- maxim 2021, să fie încheiată și etapa de asfaltare a întregii localități. Așa cum am spus cetățenii comunei noastre merită să beneficieze de tot ce este mai bun aceleași condiții” a declarat edilul pentru Gazeta Publică. Ambițiile primarului pentru comuna de care răspunde sunt mari, în continuare și promite că proiectele nu se vor opri aici, ele vor continua pentru binele cetățenilor.
{module GAdsense articol}