Șoferul de TIR care a ucis 5 persoane la Saru, riscă 10 ani de pușcărie
Şoferul de TIR care a ucis 5 oameni la Pădurea Sarului, depăşind cu viteză în curbă, riscă peste 10 ani de închisoare. Bărbatul a fost trimis în judectă pe 11 iunie, la Judecătoria Balş, după ce în aprilie 2017 a provocat un carnagiu pe şosea, în care au murit doi copii, părinţii lor şi un bărbat din Craiova.
Procurorii din Balş au dispus trimiterea în judecată a şoferului de tir implicat în accidentul mortal din aprilie 2017, în urma căruia au pierit soţii Ion şi cei doi copii ai lor. În acelaşi accident şi-a pierdut viaţa şi craioveanul Mihai Bobocică, antrenor emerit de tenis de masă. Anchetatorii au stabilit că şoferul tirului conducea cu aproape 20 km/h peste limita legală, iar anvelopele autovehiculului erau destul de uzate. Acesta ar fi şi motivul pentru care un cauciuc al tirului a explodat, după care a pătruns pe contrasens şi a făcut prăpăd.
Accidentul în urma căruia și-au pierdut viața cinci persoane a avut loc pe 24 aprilie 2017, pe DN 65, în apropierea localității Bobicești, Olt.
După accident, polițiștii din cadrul IPJ Olt au precizat că, după primele cercetări, s-a stabilit că accidentul s-a produs din cauza exploziei anvelopei unui tir. „Din primele cercetări a reieșit faptul că un tânăr de 30 de ani, din comuna Gura Șuții, județul Dâmbovița, în timp ce conducea autotractorul pe DN 65, din direcția Slatina-Craiova, din cauza exploziei unei anvelope, a pierdut controlul direcției de mers și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu două autoturisme“, au explicat reprezentanții IPJ Olt.
Autovehiculul scăpat de sub control a intrat pe contrasens, unde a lovit în partea stângă un autoturism Seat condus regulamentar din sens opus de Mihai Bobocică, de 62 de ani. Mai departe, tirul a intrat frontal într-un autoturism Ford, condus tot din sens opus de Mirabela Ion, de 31 de ani. În urma impactului violent, Mihai Bobocică a fost rănit grav. Bărbatul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Slatina, unde cadrele medicale au încercat să-l stabilizeze pentru a fi transportat la Spitalul de Urgență Craiova. După aproximativ două ore de la accident, Mihai Bobocică a decedat.
În al doilea autoturism lovit de tir se aflau soțul şoferiţei, Petre Ion, de 37 de ani, și cei doi copii ai lor, Ingrid Anastasia şi Luca Petru, de patru și doi ani. Medicii au luptat ore in șir să poată să îi salveze, dar din păcate nu s-a mai putut face nimic.
Şoferul de tir, care acum are 32 de ani, a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă la începutul lunii aprilie. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Balş, după care a intrat în procedură de cameră preliminară. Marţi, pe 11 iunie, instanţa a dispus începerea judecăţii în acest dosar. „Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul Ştefan George Gabriel (…). Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Ştefan George Gabriel“, se arată în hotărârea instanţei, care poate fi contestată de inculpat.
În acest dosar penal s-au constituit părţi civile 15 rude ale persoanelor decedate în accident. Partea responsabilă civilmente este constituită din Biroul Asigurătorilor Auto din România şi SC Bainel Trans SRL, proprietara tirului.
Potrivit Codului Penal, uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoarea de la unu la cinci ani. Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale pentru exerciţiul unei profesii se pedepseşte cu închisoarea de la doi la șapte ani.
Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele pedepsei se majorează cu jumătate. Asta înseamnă că pedeapsa maximă pe care o poate primi şoferul e de 10 ani şi jumătate.
{module GAdsense articol}